Fragment din cartea cu acelasi titlu publicata in limba romana de editura Majesty Press din Arad, Romania
(Continuare din numarul trecut)
Observa cum a functionat acest principiu in cazul copiilor lui Israel. „Acum ni s-a uscat sufletul. Ochii nostri nu vad decat mana aceasta." (versetul 6) Simti nota de dezgust din vocea lor in timp ce privesc ceea ce le daduse Dumnezeu drept hrana? Este ca si cum ai spune: „Doamne, e jalnic. Si Tu numesti asta implinirea nevoilor noastre? Acelasi lucru in fiecare zi, in fiecare saptamana, in fiecare luna; ne-am saturat pana peste cap de aceasta_______" (completeaza tu spatiul lasat liber)
Oare era mana chiar atat de rea? Versetul 7 descrie mana, painea pe care Dumnezeu o lasa sa cada din cer. „Mana semana cu grauntele de coriandru si la vedere era ca bedeliumul." (versetul 7) Bedelium? De fapt, cuvantul bedelium este un cuvant ebraic uzual care inseama ca mana avea un aspect perlat. Exodul 16:4 ne spune ca Dumnezeu le-a dat, mana ca sa-i puna la incercare. El a dorit sa vada daca ei vor fi ascultatori si recunoscatori pentru purtarea Lui de grija sau daca vor pofti ceva mai mult sau mai bun sau –pur si simplu- diferit. In fiecare zi ieseau sa adune mana si in fiecare zi Dumnezeu le urmarea atitudinea. Si nu ramanea prea placut impresionat.
De fapt, ei incepusera sa se planga de „situatia" in care se gaseau, cu toate ca mana avea gust de „turta facuta cu untdelemn" si cadea in fiecare noapte: „Cand cadea roua noaptea in tabara, cadea si mana. Moise a auzit pe popor plangand pe fiecare in familia lui si la usa cortului lui." (versetele 9 si 10 p.p)
Iti poti imagina? Prapastia dintre ceea ce-si doreau si ceea ce primeau de la Dumnezeu era asa de mare, incat stateau pur si simplu in corturi si se plangeau. Ti se intampla sa faci si tu astfel? Ti se intampla sa devii atat de preocupat de ceea ce iti doresti si Dumnezeu nu iti da, incat sa plangi?
Asa s-au petrecut lucrurile: „Plangeau fiecare in familia lui si la usa cortului lui." Ce tablou dezolant! Si mai vorbim despre gandirea in perspectiva. Daca ai fi mers atunci impreuna cu Moise printre randurile de corturi, ai fi auzit murmurarile si cartirile, oftarile si smiorcaielile. „Bu, bu-hu-hu, bu-hu-hu", ca bebelusii. Toate steagurile erau coborate in berna, ca si cum intreaga natiune ar fi fost in doliu. Iata ce parere a avut Dumnezeu despre chestiunea aceasta: „Mania Domnului s-a aprins cu putere. Moise s-a intristat." (versetul 10 u.p.)
La originea lacomiei sta respingerea suficientei lui Dumenzeu.
Aceasta este semnificatia profunda si motivul pentru care Dumnezeu uraste lacomia. De fapt, ei Il loveau pe Dumnezeu peste fata, spunand: „Doamne, nu e destul. Ai incercat Tu, insa nu e suficient. Am nevoi de care nu Te ingrijesti. Ai promis sa fi tot ce am nevoie, insa pur si simplu nu-mi implinesti asteptarile."
Aminteste-ti ca l Corinteni 10:11 spunea ca experienta lor este un exemplu pentru noi. Dumnezeu se ingrijeste si de nevoile noastre primordiale. Intrebarea este: Vom fi noi multumiti si recunoscatori fata de Dumnezeu si de ceea ce ne da El? Sau vom pofti mai mult, mai bun si mai divers?
Problema noastra nu este ca nu-L vrem pe Dumnezeu; problema este ca Il vrem pe Dumnezeu si... De exemplu, poftim sa avem: pe Dumnezeu...si un partener perfect
• pe Dumnezeu…si o cariera extraordinara
• pe Dumnezeu...si o casa pe malul lacului
• pe Dumnezeu…si o vacanta pe o insula exotica si bonusul si orice altceva ne-ar mai atrage atentia.
• pe Dumnezeu…si_________________(completeaza spatiul liber).
Oare de ce avem nevoie pentru a ajunge in acel loc sigur in care punctul central al vietii noastre sa fie: „Doamne, am nevoie numai de Tine. Bucuria, pacea implinirea si prietenia Ta sunt suficiente pentru mine?"
Adevarul dureros este ca la originea atitudinii mele lacome sta respingerea suficientei lui Dumnezeu in viata mea. De fapt eu spun: „Doamne, Tu nu esti suficient pentru mine. Te potrivesti bine in locul in care esti, insa sper ca viata mea va fi mai mult decat Tine. Am nevoie de experiente, de relatii si de ocazii numeroase si mereu mai multe. Doamne, nu vreau sa am o viata plictisitoare. Trebuie sa am motive sa zambesc mereu si sa ma recreez. Accept faptul ca inchinarea este o parte din viata mea, insa vreau mai mult decat atat." Pe cat de frecvent este acest mod de gandire, pe atat poti fi de sigur ca este o atitudine a pustiei si, in caz ca te intrebi care sunt consecintele, ele se gasesc chiar aici, in Numeri 11.
ACTUL II: UN DAR DIN PARTEA LUI DUMNEZEU PE CARE NU IL VREI (Numeri11:16-20)
Dupa cateva versete de pauza, cortina se ridica si incepe actul II, in care Dumnezeu ii vorbeste lui Moise: „Sa spui poporului: „Sfintiti-va pentru maine si aveti sa mancati carne; pentru ca ati plans in auzul Domnului (imagineaza-ti) si ati zis: «Cine ne va da carne sa mancam? Caci o duceam mai bine in Egipt.» Domnul va va da carne si veti manca." (versetul 18) Raspunsul lui Dumnezeu vine pe un ton sinistru. Parafrazand: „Vreti carne? Credeti ca este chiar atat de importanta? Credeti ca este mai bine sa aveti carne decat pe Mine? Credeti ca astfel va vor fi implinite nevoile? Credeti ca veti fi mai fericiti? De asta ati tot implorat si ati plans, v-ati vaietat si ati murmurat? Credeti ca este mai buna decat Domnul? Chiar? Atunci o veti primi!" Si Dumnezeu le-a dat carne: „Domnul va va da carne si veti manca. Aveti sa mancati carne nu o zi, nici doua zile, nici cinci zile, nici zece, ci o luna intreaga." (versetele 18-20 p.p)
Daca intelegi cu adevarat ce se petrece aici, ar trebui sa incepi sa tremuri. Dumnezeu le dadea ceva ce nu era pentru binele lor. Le dadea un lucru rau pentru a-i invata o lectie buna. Ei credeau ca lucrurile pe care le cereau erau bune, insa erau pentru ruina lor. Aceasta actiune a lui Dumnezeu a fost atat de importanta, incat cateva sute de ani mai tarziu inca se afla pe buzele poporului. In Psalmul 106:15 este mentionata actiunea aceasta, la fel ca si consecintele ce au decurs din ea. „Le-a dat ce au cerut, dar a trimis foamete in sufletul lor." (NKJV) Dandu-le ceea ce voiau sa aiba. Dumnezeu S-a retras si i-a trimis in pustie.
Alaturi de Dumnezeu putem sa ne simtim multumiti si impliniti avand foarte putin, insa fara El, tot ceea ce avem ne va parea mereu pustiu si nesatisfacator. Evreii aveau atata carne cata puteau consuma. Puteau sa se si ingrase din punct de vedere fizic, daca doreau. Insa din punct de vedere spiritual, sufereau de foame. Ma intreb care este acel lucru din viata ta care echivaleaza cu carnea pe care copiii lui Israel trebuia sa o aiba. Ceva ce iti doresti sau ravnesti, ceva pentru care iti pui viata intreaga in modul „asteptare" si pentru care Il implori pe Dumnezeu intruna.
Numai Dumnezeu este esential. Lucrurile nu au fost niciodata menite drept substitut pentru Dumnezeu. Cand ravnim ceva si acel ceva devine esential - si pentru care apoi Il imploram pe Dumnezeu -, de fapt, noi ii cerem sa Se inlocuiasca pe El Insusi cu un lucru pe care noi il consideram cel mai important. Cand facem astfel, Dumnezeu va ingadui sa experimentam consecintele ce decurg automat din inlocuirea Lui cu lucruri. Poate - pe masura ce citesti aceasta carte - simti durerea datorita starii in care se gaseste sufletul tau. Poate Dumnezeu iti aduce in minte chiar acum un lucru cu care L-ai inlocuit - o relatie sau un obiectiv financiar sau un anumit vis pentru viitorul tau, de care ti-ai legat fericirea. Dorinta este un dusman necrutator. Promite prosperitate si aduce numai saracia dureroasa a spiritului.
Intr-adevar:
Cu timpul s-ar putea sa uram lucrul dupa care tanjim.
E uneori periculos sa-L implori pe Dumnezeu pentru lucruri neesentiale, pentru ca in timp s-ar putea sa ajungi sa urasti tocmai lucrul dupa care tanjeai.
„Domnul va va da carne si veti manca. Aveti sa mancati carne nu o zi, …ci o luna intreaga, pana va va iesi pe nari si va veti scarbi de ea." (Numeri 11:18-20) Nu incape nici o indoiala; Dumnezeu era hotarat sa-i puna la punct pentru respingerea aroganta a purtarii de grija si a bunatatii Lui. Deoarece crezusera ca numai carnea ii putea multumi intr-un mod in care Dumnezeu nu putea, El le-a dat atata carne cat sa se scarbeasca de ea.
Am avut privilegiul de a calatori in multe locuri din asa-zisa Lume a Treia. De fiecare data cand am vazut saracie lucie, am vazut si bucuria extraordinara si pacea care rezulta din lucrurile simple ale vietii. M-am saturat sa-i aud pe oameni referindu-se la bogatia materiala ca fiind „binecuvantare". De exemplu - „Am primit o marire de salariu - ce binecuvantare." Sau „Dumnezeu m-a binecuvantat cu adevarat in anul care a trecut; investitiile mele dau rezultate dincolo de orice asteptari." Statele Unite ale Americii este natiunea cea mai prospera din lume din punct de vedere financiar, insa cand ne vom da oare seama ca banii nu sunt sinonimi cu binecuvantarea? De fapt, uneori as crede mai degraba ca sunt un blestem. Poate prosperitatea noastra financiara este „carnea" pentru care L-am implorat pe Dumnezeu si acum ne inecam cu lucrul dupa care am tanjit.
Dupa standardele lumii, Biserica lui Iisus Christos din America de Nord este extraordinar de bogata din punct de vedere financiar, insa este slaba si subnutrita in „bucuria in Domnul" (in contrast, vezi Iacov 1:2). Mai mult de 80% dintre bisericile din America de Nord care cred in Biblie si predica Evanghelia sunt ori in stagnare ori in declin sigur. Mii si mii de lideri spirituali din biserica renunta la Biblie in numele evanghelizarii si „leaga in chip usuratic rana fiicei poporului Meu, zicand: Pace! Pace! Si totusi nu este pace!" (Ieremia 6:14) Acolo unde este predicat Cuvantul lui Dumnezeu, adesea are loc o abordare care tinteste spre „a gadila urechile" (2 Timotei 4:3), care nu reuseste sa declare „tot planul lui Dumnezeu" (Fapte 20:27) intr-un mod care sa puna capat starii pacatoase a ascultatorilor. Pretutindeni oamenii se lamenteaza de saracia spirituala a bisericii, insa nu fac legatura cu declaratia: „El le-a dat ce cereau, dar a trimis slabiciune in sufletul lor." (Psalmul 106:15)
(Continuare in numarul viitor)